Savatie Baştovoi – un scriitor care ştie ce scrie!

0 comentarii
Omul, pe parcursul vieţii sale, face mai mult rău decât bine. Chiar şi puţinul bine făcut, e tot un rău până la urmă. Centralele atomoelectrice, deşi ne dau lumină, odată avariate, pot lua sute de mii de vieţi. Automobilele, care par un bun indispensabil omului, iau, în lume, la fiecare trei secunde, o viaţă. Pacea americanilor şi a europenilor, care e şi ea un lucru bun, nu este altceva decât moartea şi teroarea asiaticilor ori a africanilor.

Uneori am impresia că Dumnezeu ne-a părăsit… Că alături de noi a rămas doar Diavolul.

Cartea lui Savatie Baştovoi este o lucrare a punerii pe gânduri. Citind-o, am ajuns la concluzia că orice ni se poate întâmpla. Pericolul ne pândeşte de pretutindeni. După ce ne vor fi impuse cu forţa homosexualitatea, pornografia, avortul, vrăjitoria; EUTANASIA – laitmotivul cărţii Diavolul Este Politic Corect, ne va fi impusă şi ea. Politicienii nu dorm, ei nu încetează să facă jocul mizerabil al Diavolului.

„Vor fi unii care vor avea dreptul să trăiască şi alţii care vor avea dreptul să moară! Ha, ha! Ai auzit? Vor avea dreptul să moară! Va fi singurul lor drept!” (p. 71).

Omul, dintr-o fiinţă a lui Dumnezeu, este transformată într-o ladă de gunoi în care sunt ticsite mii de legi, pe care, vrea, nu vrea, trebuie să le respecte.

Democraţia este atât de tâmpită, încât nu o mai poţi înţelege. Dacă în Olanda prostituţia şi consumul de stupefiante sunt acceptate prin lege, în unele districte din SUA şerifii, tot prin lege, sunt împuterniciţi să pună lacătul pe biserică atunci când se face o reclamaţie împotriva acesteia sau a pastorului că a vorbit împotriva homosexualităţii sau te miri împotriva la ce.

Dacă omul va tăcea, nu va protesta împotriva legilor mârşave, va ajunge la scenariul descris în cartea lui Savatie Baştovoi. Ni se va impune o lege 182/110, şi, EUTANASIA nu va mai fi o opţiune a individului, ci o procedură obligatorie. Grupurile de influenţă chiar ar putea favoriza transformarea umanităţii într-o turmă de dobitoace, pe care, când vor atinge vârsta de 65 de ani, să le bage forţat în aziluri, mai bine zis în abatoare, unde să li se administreze injecţia letală.

Ceea ce a scris Savatie Baştovoi în ultimul său roman DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT, nu cumva e o proorocie?!

Locul homosexualilor este acolo unde stau acum

0 comentarii
Biblia abundă de versete în care se vorbeşte despre homosexualitate. Unul dintre ele îl găsim la Leviticul 20:13 – „Dacă un bărbat se culcă cu un bărbat cum se culcă cu o femeie, amândoi au făcut un lucru detestabil; să fie pedepsiţi negreşit cu moartea; sângele lor să cadă asupra lor”.
La o întrunire, reprezentantul unui ONG care se ocupă de apărarea şi promovarea drepturilor minorităţilor sexuale, încerca să convingă un preot, dar şi publicul din sală că homosexualii nu sunt aşa cum ni-i imaginăm noi. „Suntem liniştiţi şi paşnici. Nu facem rău nimănui niciodată. Dacă încă nu ştiţi, noi suntem şi buni creştini: frecventăm cu regularitate biserica, ne mărturisim păcatele ca toţi ceilalţi enoriaşi. O parte dintre ai noştri chiar au mărturisit preoţilor că sunt homosexuali. Nu vom încerca nici o clipă să ne ascundem în dosul degetului. Recunoaştem public că ceea ce facem este păcat, dar nu înseamnă că cei care nu sunt homosexuali, ar fi fără păcat.” Declaraţia lui, cel puţin pe mine, mă lăsase fără replică. Plecasem acasă foarte îngândurat. Începui să răsfoiesc Cartea Sfântă. În timp ce căutam un verset care să mă lumineze, îmi amintisem de o vorbă înţeleaptă a lui Confucius: „Nu te plânge de zăpada de pe acoperişul vecinului, când nici pragul uşii tale nu este curat”. Noi, cei prezenţi în sală, am încercat să condamnăm un biet rătăcit, dar uitasem cu desăvârşire de rătăcirea noastră. Păţisem exact ca în pilda vameşului şi a fariseului (Luca 18:9-14) sau precum scrie la Matei 7:1 „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”.
Deşi avem motive serioase să aruncăm cu pietre în homosexuali, să nu uităm că şi ei ar găsi în noi pricini suficiente ca să ne împroaşte. Înainte să condamnăm un păcătos, trebuie să ne punem întrebarea, fiecare în parte: dar eu sunt neprihănit?
La Galateni 5:19-21 scrie: „Şi faptele firii păcătoase sunt cunoscute şi sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, petreceri dezmăţate şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”. Este printre noi cineva care să nu fi săvârşit cel puţin un păcat enumerat aici?!
Scuza homosexualilor este că aproape fiecare individ este rob al unui păcat anume. În această privinţă ei chiar au dreptate.
Problema majoră nu constă în faptul că ei sunt homosexuali, ci că prin diverse manifestări publice, stradale, îşi impun forţat ideile perverse şi incultura. Ei mereu se plâng că sunt discriminaţi. Păi, cum altfel? Creştinul adevărat când greşeşte, se aşază umil în genunchi şi, cu lacrimi în ochi, îşi cere iertare de la Dumnezeu – nu umblă cu steaguri şi pancarte pe străzi, aşa cum obişnuiesc ei să facă. Un creştin autentic nu se mândreşte cu păcatul pe care îl face. Homosexualii, deşi se laudă că frecventează biserica, se mândresc cu nelegiuirea lor. Sunt ei creştini?! Este o ticăloşenie mare să pângăreşti în asemenea mod numele bisericii, numele lui Dumnezeu.
Ei trebuie să înţeleagă corect că pentru un heterosexual, este o scârboşenie imaginea în care apare un bărbat îmbrăcat în femeie, în care doi bărbaţi sau două femei se sărută sau fac dragoste. Este normal ca părinţii unui copil să fie ambii bărbaţi sau ambii femei?! Ce s-ar întâmpla cu această lume dacă pe străzi ar ieşi şi criminalii ca să revendice drepturi de a ucide, pedofilii să violeze, hoţii să fure? Ar fi haos.
Sodomiţii trebuie să înţeleagă că atâta timp cât îşi vor tăinui păcatul de ochii lumii, nu vor fi condamnaţi sau discriminaţi pentru că nimeni nu va şti de patima lor. De vreme ce eu, cu orientare sexuală normală, nu ies în stradă să spun acest lucru lumii, de ce ei ar ieşi?
Ca să obţinem regim liber de vize cu UE, guvernanţii moldoveni sunt impuşi de Occident să accepte punerea homosexualilor pe picior de egalitate cu restul categoriilor de cetăţeni din ţara noastră. Ce sunt mai importante: legile date de Dumnezeu sau legile idioate şi păcătoase făcute de nişte entităţi perverse? Care mai este rolul bisericilor în societatea contemporană, dacă nu pot opri căderea omului în abisul mizeriei spirituale? Încotro mergem? Sau, guvernanţii noştri, folosindu-se de zicala scopul scuză mijloacele, vor să facă un bine gloatei dintre Prut şi Nistru, ca să se poată duce oriunde în Europa fără vize, acceptând în schimb, Răul impus de Vest?!…
Totuşi, Budha spunea: "Ura nu dispare niciodată prin ură, ci prin dragoste".

Biserica de azi, mai e biserică?!

0 comentarii

Preoţii, prin smerenia lor, ar trebui să atragă masele de oameni la biserică; ar trebui să-i convingă pe necredincioşi să renunţe la necredinţa lor; ar trebui, din punct de vedere spiritual şi nu numai, să pună omul care duce un mod de viaţă greşit pe calea dreaptă. Totuşi…, cum ar putea un individ care merge strâmb să îndrepte paşii altuia?!

În prezent asistăm la o transformare a Bisericii Ortodoxe, dintr-un cult destinat apropierii omului de Dumnezeu, într-un cult al îndepărtării acestuia de divinitate.

Astăzi, mass-media ne prezintă frecvent cazuri în care duhovnicii ortodocşi sunt surprinşi, cu camera ascunsă, cerând bani de la enoriaşi. Bani pentru botez, bani pentru înmormântare, bani pentru cununie… Şi, adesea, dacă nu dispui de suma solicitată, te vezi nevoit să pui coada între vine şi să pleci.

Ce se întâmplă cu biserica noastră? Ce se întâmplă cu unii dintre preoţii noştri?

Tot mai mulţi dintre ei îşi ridică ditamai case-castele, îşi cumpără maşini de lux. Alţii sunt agresivi, mincinoşi, mânioşi. Culmea e că tot aceşti preoţi se şi întreabă adesea: de ce bisericile noastre rămân goale? De ce ortodocşii îşi lasă credinţa strămoşească, dând preferinţă altor culte religioase?!

De ce?!

Constatăm că ortodoxia se preschimbă, treptat, într-o confesiune a oamenilor bogaţi. Cel sărac, care nu are cinci sute sau o mie de lei să plătească taxa impusă de tot mai mulţi preoţi, riscă să rămână cu copilul nebotezat, cu mortul în casă, iar tinerii să rămână necununaţi.

Oare există biserici eterodoxe, adică non-ortodoxe, în Republica Moldova, în care să existe taxe impuse de către diriguitorii lăcaşelor sfinte? Nu cumva în bisericile noastre latura spirituală a fost substituită de cea materialistă? Nu vi se pare că activitatea unui preot contemporan începe să se asemene tot mai mult cu cea a unui businessman?

Încotro, preasfântă biserică?!

Martin Buber, fiind citat de către M. Scott Peck în cartea Psihologia Minciunii, p.89, spune: „Deoarece motivaţia principală a răului este deghizarea, unul dintre locurile în care e cel mai probabil să fie găsiţi oamenii răi este Biserica”. Dacă este aşa, atunci unde să-i găsim pe oamenii buni?

Confucius spunea: „Când vezi un om bun, încearcă să-l imiţi; când vezi un om rău, analizează-te”. Mai avem noi azi pe cine să imităm?

Preoţi cu „P” mare avem ocazia să întâlnim din ce în ce mai rar. Restul, prin acţiunile lor urâte, nu fac decât să-L izgonească pe Dumnezeu din biserici. Ce folos că suntem liberi, că avem lăcaşe de cult câtă frunză şi iarbă, dacă nu-L avem pe Dumnezeu în ele?

Un preot, ca să-şi educe enoriaşul în spirit creştin, trebuie, mai întâi de toate, el însuşi să nu fie păgân. Cum să mai săruţi mâna unui duhovnic, care, chiar cu acea mână te jecmăneşte? …iar, după cum spune vorba ceea: „peştele de la cap se strică”. Este nevoie de o schimbare. Şi… nu în cadrul structurilor de conducere ale Bisericii Ortodoxe, ci în mintea celor care o păstoresc. Nu o spun cu răutate, însă, atâta timp cât Mitropolia nu ia măsuri de disciplinare, dar mai ales de responsabilizare a slujitorilor Domnului, înseamnă că aceasta într-un mod mojicesc le acceptă fărădelegile. În cadrul bisericilor, cuvântul „taxă” nu trebuie să existe. Preotul care cere bani, mai e preot?! Cutiile pentru donaţii, da, îşi au locul în biserică, taxele, nu. Dumnezeu nu cere plată pentru mântuirea pe care ne-o dă, atunci de ce ne-ar cere bani preoţii, mai ales că ei, prin activităţile lor, nu oferă mântuirea?! În Biblie, la Matei 10:8 scrie: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi”.

Omul, în cele mai multe cazuri, când îşi pierde încrederea în biserică ori în popă, îşi pierde încrederea şi în Dumnezeu. John Troyer, misionarul care a fost omorât deoarece propovăduia Evanghelia, a spus: „Viaţa cu Hristos este o nădejde fără de sfârşit, dar viaţa fără El e un sfârşit fără de nădejde”.

Noi mai avem vreo nădejde?