Politicienii din Republica Moldova și colhozul


 Pe vremuri, când colhozurile erau colhozuri, iar moldovenii trăiau cât de cât decent, vorba “La colhoz pe dealul mare, cine fură, acela are”, era considerată mai curând o glumă, decât o activitate care păgubește statul. Atunci furau toți, de la șefi la simplii mânuitori de sapă. Dimineața se duceau la muncă cu mâinile în buzunare, iar seara, la întoarcerea acasă, de la mic la mare, luau tot ce le cădea în mână. Șuvoaie de oameni, cu spinările și picioarele încovoiate, curgeau dinspre dealuri spre sat cu saci grei pe umeri… Și toți erau fericiți.
Dar vremurile de atunci, când hoția era considerată ca fiind o activitate inofensivă, ordinară, au apus. Cei mai mulți dintre moldoveni ar mai fura și azi, numai că nu prea au ce.
Totuși, unii continuă să fure și acum, pentru că ei știu de unde să fure. Acești indivizi, cu moravuri de colhoz și dintr-o obișnuință viscerală, fură, fură, și tot fură.
Am impresia că aproape toți indivizii din Republica Moldova care se implică în politică, în loc să se gândească ce lucruri bune să facă pentru această țară, pentru a rămâne în istorie, în memoria colectivă drept eroi, ei se preocupă ce și de unde să mai fure, pe cine să mai jumulească. Au transformat politicul moldovenesc într-un colhoz uriaș, de unde ei toți, împreună cu judecătorii, polițiștii, funcționarii de diferite ranguri, fură ca în codru. Ar putea să jure cu mâna pe Biblie că nu sunt hoți, dar cum să-i crezi când vezi în ce castele locuiesc, în ce mașini se plimbă, ce țări vizitează în timpul vacanțelor?!
Când se va scrie istoria Moldovei de azi, istoricii aproape că nu vor avea ce spune despre liderii politici din ultimele două decenii. Ce să scrii despre Petru Lucinschi? Despre Iurie Roșca? Despre Dumitru Diacov? Despre Marian Lupu? Despre Vlad Plahotniuc? Despre Vlad Filat? Despre aceștia și mulți alții putem spune doar că au fost lacomi, nesimțiți, cu gândul doar la propriul buzunar și la partid, nu și la țară. Unii dintre aceștia au fost chiar trădători. Ah, trădarea, acest defect uman, care stă adânc înrădăcinat în ADN-ul politicienilor pruto-nistreni.
Mulți dintre actualii conducători, deputați etc., care în mod direct sau indirect, guvernează țara, au afaceri și sunt foarte bogați. Implicându-se în viața politică, în loc să se preocupe de soarta și de bunăstarea concetățenilor, ei continuă goana după bani. De ce procedează astfel? Se comportă și acționează de parcă ar avea de trăit o veșnicie pe acest pământ.
Pe cât de mizerabili sunt guvernanții noștri, pe atât de bravi sunt alții. De exemplu, miliardarul Michael Bloomberg, primarul New York-ului. Acest om bogat, la al treilea mandat de primar al său, primește oficial un salariu de 1 dolar. Așa a vrut el. Mai mult de atât, acest filantrop a donat de-a lungul timpului, peste un miliard de dolari Universității John Hopkins, iar acum, mai recent, a decis să investească din propriul buzunar 12 milioane de dolari pentru o campanie împotriva armelor. De asemenea, el a donat sume importante de bani unui număr impunător de ONG-uri și asociații etc.
Bogații moldoveni, care s-au vrut și au devenit și politicieni, conducători de instituții de stat, în loc să se dezică de salarii, ei mai fură și ceea ce găsesc în vistieria statului. Despre donații de milioane din partea lor – nici vorbă.
De fapt, unul dintre bogații Moldovei, politician și el, a deschis o fundație care se numește Edelweiss. Am apelat de mai multe ori la această fundație în legătură cu finanțarea câtorva proiecte culturale.
Nici un răspuns.
În concluzie, vreau să spun că politicul nostru este de sorginte tribală, iar politicienii – niște inși fără scrupule, care, deși de mult nu mai există colhozuri, ei continuă să le poarte (colhozurile) în inimi.

No comments:

Post a Comment