Ați intrat în mințile noastre fără să vă fi invitat

0 comentarii
 (articolaș-pamflet)

După o săptămână încărcată de evenimente culturale am revenit „pe pământ”, la viața obișnuită, mai bine zis la rutină și la problemele noastre cele de toate zilele. După o serie de lansări de carte la Bibliotecile „O. Ghibu”, „V. Bielinski”, și „N. Titulescu” din Chișinău, uitasem cu desăvârșire de politicienii moldoveni, și, în genere, de politicul moldovenesc. Imediat ce le-am revăzut chipurile pe ecranul televizorului îmi venise să zic, ba chiar să strig, încât să fiu auzit de întreg cartierul, o vorbă pe care, cu mulți ani în urmă, a rostit-o și Brâncuși când a revenit în țară: „V-am lăsat și săraci, și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști” (în cazul politicienilor pruto-nistreni este vorba de sărăcia duhului).

Evenimentele politice de pe malurile gunoioase ale Bâcului se desfășoară parcă cu încetinitorul. Toate se mișcă foarte lent, mult prea lent, asemenea mișcărilor lui Neil Alden Armstrong pe lună.

Nu doar lent, ci și previzibil. Te uiți la ei și deja știi exact ce vor spune, mai ales ce va spune Marian Lupu: „A fost o discuție constructivă” sau alte vorbulițe de genul acesta.

Discuții constructive, acțiuni deconstructive, ce mai vorbă.

Obișnuindu-ne cu ritmul acesta de evoluție/involuție social-politică, știm exact și ce se va întâmpla sau nu se va întâmpla în următorii doi-trei ani.

Cât despre președintele Timofti, am impresia că gura sa este conectată la creierul bravului său purtător de cuvânt Vlad Țurcanu.

Iar Ghimpu, cel pe care l-am respectat odată, după felul cum vorbește, cum reacționează în ultima vreme, lasă impresia că dimineața, când iese în lume, uită să-și ia chibzuința cu sine.   

Plahotniuc, pentru că a făcut atâtea lucruri bune pentru țara sa, pentru că s-a obosit mai mult decât ceilalți binefăcători, a încărunțit rău de tot. Cred că este timpul potrivit să ia o pauză, să se mai gândească și la sine. Soluția ar fi să plece la odihnă undeva departe… dar să-și ia bilet într-o singură direcție.

Aș mai avea de spus unele lucruri și despre alți actori politici, doar că mi s-a terminat cerneala.

P.S. Ador toți politicienii moldoveni, doar că… trăiesc cam mult.

„Fluturele Alb” şi enigmaticul Nicu Nicolaescu

6 comentarii

Miercuri, 17 aprilie 2013, în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a avut loc lansarea romanului „Fluturele Alb” de Nicu Nicolaescu. Invitaţi au fost: scriitorii Vasile Galaicu şi Emilian Galaicu-Păun, criticii Ion Ciocanu şi Maria Pilchin, actorul Denis Chirtoacă, învăţăceii de la Liceul Teoretic „Nicolae Sulac”, îndrumaţi de profesoara de limbă şi literatură română Elena Florea, prieteni ai autorului şi utilizatori activi ai bibliotecii.
Romanul „Fluturele Alb” a fost inclus în programul „Chişinăul citeşte o carte – 2013”, alături de o altă carte „Al şaptelea simţ” de Nicolae Rusu.
Gloria-Yolanta Ursenco, elevă la Liceul Teoretic „Nicolae Sulac”, a menţionat despre acest roman că „[…] este unul deosebit. Felul în care autorul descrie dragostea, frica, ura, dau viaţă unei drame trăită de cele două personaje principale: Mila şi Maxim. El sărac şi frumos, ea bogată, dar nu atât de atrăgătoare. Această poveste de dragoste neîmpărtăşită ne învaţă că banii nu aduc decât nenorociri; pentru a cunoaşte adevărata fericire trebuie să ierţi, să iubeşti, să suferi”.
Scriitorul Emilian Galaicu-Păun a remarcat încă de la prima carte a lui Nicu Nicolaescu (Nicolae Ciobanu) – „Supusul Satanei” – că autorul merge împotriva curentului prozei contemporane. Primul lucru pe care l-a observat, citind romanul, a fost permanenta trimitere la cărţile altora, fiecare capitol având câte un citat selectat dintr-un spectru foarte larg de scriitori, începând cu Oscar Wilde şi terminând cu Savatie Baştovoi. De asemenea, scriitura tânărului autor pendulează între elitism şi o proză tradiţională.
Criticul literar Ion Ciocanu a afirmat despre tânărul prozator că nu este scriitorul de la suprafaţă, trebuie să pătrunzi dincolo de cuvinte.
Vasile Galaicu și Maria Pilchin
Scriitorul Vasile Galaicu s-a confesat confirmând că a citit cartea într-o zi şi o noapte, cuprinsul provocându-i un arc voltaic. Iar criticul literar Maria Pilchin a evidenţiat câteva nivele de lectură a cărţii: poliţienesc (asemuindu-l cu romanul „Numele trandafirului” de Umberto Eco), psihologic (analogic scrisului dostoievskian) şi didactic, referindu-se la volumele lui Mircea Eliade.
Regizorul Denis Chirtoacă a citit câteva fragmente din roman de pe poziţiile actorului, susţinând că este un roman catarhic, prin structura pe care o anunţă scriitorul.
Spre final, Nicu Nicolaescu le-a mulţumit celor prezenţi pentru participare şi le-a promis tuturor că în curând va veni cu un nou roman, asupra căruia lucrează la moment, fiind un melanj între acţiune şi filozofie. Astfel, cititorul atent şi select al Bibliotecii „Onisifor Ghibu” rămâne în frumoase aşteptări!
 
Ion Ciocanu, eu, Vitalie Răileanu și Denis Chirtoacă

Fluturele Alb

2 comentarii

Lansare de carte
Biblioteca ,,Onisifor Ghibu" vă invită la lansarea romanului ,,Fluturele alb" de Nicu Nicolaescu. Evenimentul se va desfăşura la data de 17 aprilie, la ora 13.00 în Sala nuciferă a bibliotecii ,,Onisifor Ghibu".



Vă aşteptăm cu drag!

P.S. Îmi invit toți prietenii, cititorii și necititorii la acest minunat eveniment.
Cu drag,
Nicu Nicolaescu

„Eu sunt cel care va schimba soarta țării mele!”

3 comentarii

Nimeni nu este perfect. Dar există oameni care, în ciuda imperfecțiunii lor, realizează lucruri mărețe, frumoase. Oameni precum Abraham Lincoln, Margaret Thatcher, Ștefan cel Mare, Winston Churchill ș.a., au fost puțini, dar foarte mulți le-au apreciat faptele.
Toate statele lumii, unele oricât de mici ar fi, au nevoie de oameni MARI, oameni MARI care să facă lucruri mărețe, oameni MARI care să-și ridice poporul din ruine. De pușlamale care se vând, care se gândesc la propriul buzunar, care mint, nu are nevoie nimeni. Nu și le dorește nimeni, dar noi le avem din belșug.
De patru ani trăim în democrație. Am crezut în ea, dar acum, în cel de-al treisprezecelea ceas, am înțeles că bunăstarea nu stă în denumirea unui regim politic sau în denumirea unui partid.
Satan nu stă numai în Iad, el stă peste tot, chiar și în biserici.
Hoții, pezevenchii, fățarnicii și mincinoșii nu stăteau doar în Partidul Comuniștilor, așa cum credeam noi prin anul 2009, ei s-au infiltrat peste tot, inclusiv în cele trei partide democrate de la guvernare. Cine a știut? Cine a bănuit? Cine a presimțit că după patru ani de democrație vom trăi pe propria piele o asemenea dezamăgire? Moldovenii, în mare parte, sunt zdrobiți sufletește, sunt de-a dreptul disperați.
Ca să transformi un stat sărac într-un stat bogat trebuie să crezi din toată inima, cu toată simțirea, cu toată ființa în de acest lucru. Politicienii moldoveni nu cred în așa ceva. Ei cred numai în bani, în mașini luxoase, în case multietajate. Unii dintre ei au devenit atât de bogați, încât nu înțeleg ce înseamnă sărăcie, ce înseamnă să te așezi la masă și să nu ai ce mânca, să fii bolnav și să nu ai bani de tratament.
Eroi, eroi, eroi. Avem nevoie de eroi. Pentru început ne-ar fi de ajuns și numai unul.
Abraham Lincoln, cel de-al 16-lea Președinte al SUA, a îndurat foarte multă suferință în timpul vieții sale. A suferit și o serie de eșecuri. A crescut într-o sărăcie cruntă, fiind nevoit să lucreze câte 10 ore pe zi încă de la vârsta de 7 ani. Când avea 9 ani și-a pierdut mama. A reușit să studieze la școală un singur an. Restul vieții a fost un autodidact, reușind  peste ani să devină un avocat de succes. La vârsta de douăzeci și ceva de ani a încercat să se lanseze în afaceri, eșuând de fiecare dată. La 26 de ani își pierduse iubita, pe Anne Rutledge, care a murit. A trecut și printr-o depresie. S-a lansat și în politică, pierzând mai multe alegeri. Dar, pentru că a fost puternic, pentru că a muncit din greu, a reușit totuși și în politică. A devenit președinte la vârsta de 51 de ani, SUA aflând-se într-o situație foarte dificilă, confruntându-se cu războiul dintre nordiști și sudiști. Dar, pentru că a vrut să schimbe radical imaginea țării sale, a reușit. Pe parcursul anilor pierduse trei din cei patru copii ai săi, într-un final, la începutul celui de-al doilea mandat de președinte al SUA, fiind asasinat. Destinul său nu a fost deloc ușor, dar, pentru că a vrut să fie om MARE, a reușit.
Mulți dintre politicienii moldoveni erau bogați când s-au implicat în politică. Nu le rămânea decât să câștige și faimă. Noi, cetățenii acestei țări, le-am oferit această șansă. Le-am dat mână liberă să modeleze cum le place lor Republica Moldova până când le va ieși ceva frumos. Dar… a ieșit un monstru.
Treziți-vă la realitate, politicienilor! Treziți-vă! Scuturați-vă mințile, în ele să rămână numai un singur gând, cel de a face ceva bun pentru țara voastră. Dimineața când deschideți ochii și seara când îi închideți, să vă spuneți aceste cuvinte: „Eu sunt cel care va schimba soarta țării mele!”
Atât!

Mihai Ghimpu ar trebui să plece

0 comentarii

A fi obraznic, înseamnă a reuși. Această aserțiune a devenit pentru mine, fără pic de exagerare, un imbold, un vârf de ac care mă tot înțeapă în ultima vreme, silindu-mă să schimb ceva, măcar ceva în comportamentul meu, să mă despoi de straiele bonomiei, ale modestiei și să fiu ca cei mulți. Știu că aș putea să fiu ca ei sau măcar aproape ca ei, să nu-mi pară rău de ceea ce spun, de ceea ce fac… Să fiu ca ei, nu pentru că nu mi-ar plăcea cum sunt eu acum, ci pentru că ei, obraznicii, obțin mai multe de la cei din jur și, în genere, de la viață. Ei spun orice oricui și pun mâna pe orice, chiar dacă nu le aparține. Și… nu au remușcări.
Ei cred că au dreptate, chiar și atunci când greșesc, se cred sfinți chiar și atunci când păcătuiesc, se cred sinceri chiar și atunci când mint, se cred asupriți, chiar și atunci când asupresc, se cred drepți chiar și atunci când stau strâmb.
Lor le pasă ce cred cei din jur, însă cred doar în părerea indivizilor alde ei, care să nu-i contrazică, să nu-i mustre, să nu le reproșeze nimic. Altfel, ei se enervează, amenință, înjură, se supără, țipă, behăiesc, urlă, nechează ca niște armăsari furioși.
Dar… m-am înșelat. Nu, nu pot să fiu obraznic. Nu pot să ating nici a zecea parte din obrăznicia lor.
Dacă ar fi să fac un top al celor mai obraznici moldoveni, și anume al moldovenilor care fac politică, pentru că mutrele lor le vedem zilnic pe ecranul televizorului, iar comportamentul lor ne influențează și ne afectează cel mai mult, în frunte l-aș pune, mai ales după prestația sa din ultimele săptămâni, ba chiar luni, pe pseudoliberalul Mihai Ghimpu. Acest om, despre care Vladimir Voronin afirmă că ar avea câteva operații la cap, prin ceea ce face și spune, mă face să cred că chiar așa și este. Locul unui asemenea individ necioplit, care se declară apărător al limbii române, dar pe care în realitate nu o poate vorbi, apărător al democrației, dar care trăiește cu comunismul în suflet, care chipurile luptă pentru dreptate, dar apără nelegiuiții, care este pentru libertatea de expresie, dar zbiară la jurnaliștii care îi adresează întrebări incomode etc., ar trebui să fie în afara politicului. Acestui om, căruia alegătorii i-au dat o șansă, cred eu ultima, și-a arătat adevărata față, iar Partidul Liberal ar mai avea viitor, dacă s-ar debarasa de acest Mihai Ghimpu. Ori, cât  încă ura alegătorului nu a devenit cronică, el, Ghimpu, să iasă la televizor și să-și ceară public iertare de la jurnaliști și bloggeri, de la alegătorii săi, pentru că, alături de cei din Partidul Democrat, au tăinuit crima de la Pădurea Domnească. Iar cel mai important lucru, este să renunțe la ambițiile lui sectare, destructive și să voteze candidatura lui Vlad Filat la funcția de Prim-ministru. Nu pentru că mi-ar fi tare drag Filat, ci pentru că noi vrem, mai ales după alegerile din 28 noiembrie 2010, să vedem ce poate face AIE2 pentru Moldova, pentru că Moldova a făcut tot ce a putut pentru PL, PLDM și PD să revină la guvernare.
Pe locul 2 în top l-aș pune pe Vlad Plahotniuc, pentru că s-a implicat prea mult în politică, corupând o mulțime de politicieni. Și-a tras și un avocat foarte bun, pe Vitalie Nagacevschi, iar acesta a acceptat să apere cel mai controversat om din țară. Și-a tras și o sumedenie de procurori, judecători etc. Mai mult de atât, și-a cumpărat și câteva instituții mass-media, care să se îngrijească zi și noapte de imaginea sa „imaculată”.
Pe locul 3 l-aș pune pe Iurie Munteanu de la PCRM, apoi pe Vladimir Voronin, pe Igor Dodon etc.
Unii cred că cel mai sincer politician moldovean din zilele noastre ar fi Sergiu Mocanu. Probabil. Îi suntem recunoscători pentru mulțimea de informații importante pe care le aduce la urechile publicului, însă eu am impresia că acest fost consilier al lui Vladimir Voronin, actual șef al Mișcării Antimafie, luptă nu pentru a face dreptate Republicii Moldova, ci pentru ai face dreptate lui Viorel Țopa. Dar vom vedea pe parcurs pentru ce și pentru cine luptă Sergiu Mocanu. Este greu de avut încredere într-un om cu reputația nu tocmai bună, după ce a fost consilierul lui Voronin.
Obrăznicăturile astea parazitează politicul moldovenesc și sunt foarte nocive pentru Republica Moldova. Însă, pentru că știu să mintă bine alegătorii, nimeresc de fiecare dată în Parlament sau în funcții importante de stat.
În timp ce ei luptă pentru influență și bani, noi luptăm ca să nu murim de foame.


7 aprilie... 2013

0 comentarii

Deunăzi am trecut pe lângă morga de pe strada Corolenco. O mamă, însoțită de fiica sa, cu inimile frânte de durere, plângeau în hohote, trezind ecouri sumbre…
Să pierzi pe cineva drag nu-i deloc ușor. Moartea persoanei iubite devine, pentru o vreme sau pentru totdeauna, propria ta moarte.
La morgă, de obicei, oamenii ajung din două motive:
1. Pentru a depune sau a lua corpul neînsuflețit al cuiva.
2. Pentru a fi depus sau luat propriul tău cadavru.
Mai devreme sau mai târziu toți vom trece pe acolo…
Însă problema este alta. De când am devenit captivul veșnicei deziluzii, legată de șansele noastre de a deveni un popor prosper, am impresia că însăși Republica Moldova este o morgă: o morgă uriașă în care stau una peste alta persoanele cărora le-au fost ucise speranțele.
Politicienii moldoveni sunt ucigători de speranțe. Ei au distrus, au năruit speranțele întregului popor. În societatea pe care au „zidit-o” ei, au șanse la o viață mai bună, în cea mai mare parte, hoții și șarlatanii. Oamenii cinstiți nu au. Anume acești oameni, cu speranțele omorâte în propriile trupuri, lasă totul baltă și fug departe-departe, în alte țări, pentru a începe o nouă viață.
Iar procurorii, judecătorii, parlamentarii, miniștrii etc. rămân. Rămân în casele lor de milioane. Ei nu au motive să plece pentru că le este bine aici, deoarece au de unde fura și, culmea!, nimeni nu le dă peste mână.
Este timpul să ne ridicăm, să ne mai ridicăm, ori de câte ori va fi nevoie, și să-i punem la respect pe hoți, adică pe diriguitorii acestei țări.
Mâine va fi 7 aprilie!
Problema noastră, a basarabenilor, este că trăim cu amintirea acelui 7 aprilie! Este un lucru bun și acesta, totuși, datoria noastră este să transformăm toate celelalte zile ale anului într-un 7 aprilie, până când îi vom pune pe politicieni pe calea cea dreaptă.