Mihai Ghimpu ar trebui să plece


A fi obraznic, înseamnă a reuși. Această aserțiune a devenit pentru mine, fără pic de exagerare, un imbold, un vârf de ac care mă tot înțeapă în ultima vreme, silindu-mă să schimb ceva, măcar ceva în comportamentul meu, să mă despoi de straiele bonomiei, ale modestiei și să fiu ca cei mulți. Știu că aș putea să fiu ca ei sau măcar aproape ca ei, să nu-mi pară rău de ceea ce spun, de ceea ce fac… Să fiu ca ei, nu pentru că nu mi-ar plăcea cum sunt eu acum, ci pentru că ei, obraznicii, obțin mai multe de la cei din jur și, în genere, de la viață. Ei spun orice oricui și pun mâna pe orice, chiar dacă nu le aparține. Și… nu au remușcări.
Ei cred că au dreptate, chiar și atunci când greșesc, se cred sfinți chiar și atunci când păcătuiesc, se cred sinceri chiar și atunci când mint, se cred asupriți, chiar și atunci când asupresc, se cred drepți chiar și atunci când stau strâmb.
Lor le pasă ce cred cei din jur, însă cred doar în părerea indivizilor alde ei, care să nu-i contrazică, să nu-i mustre, să nu le reproșeze nimic. Altfel, ei se enervează, amenință, înjură, se supără, țipă, behăiesc, urlă, nechează ca niște armăsari furioși.
Dar… m-am înșelat. Nu, nu pot să fiu obraznic. Nu pot să ating nici a zecea parte din obrăznicia lor.
Dacă ar fi să fac un top al celor mai obraznici moldoveni, și anume al moldovenilor care fac politică, pentru că mutrele lor le vedem zilnic pe ecranul televizorului, iar comportamentul lor ne influențează și ne afectează cel mai mult, în frunte l-aș pune, mai ales după prestația sa din ultimele săptămâni, ba chiar luni, pe pseudoliberalul Mihai Ghimpu. Acest om, despre care Vladimir Voronin afirmă că ar avea câteva operații la cap, prin ceea ce face și spune, mă face să cred că chiar așa și este. Locul unui asemenea individ necioplit, care se declară apărător al limbii române, dar pe care în realitate nu o poate vorbi, apărător al democrației, dar care trăiește cu comunismul în suflet, care chipurile luptă pentru dreptate, dar apără nelegiuiții, care este pentru libertatea de expresie, dar zbiară la jurnaliștii care îi adresează întrebări incomode etc., ar trebui să fie în afara politicului. Acestui om, căruia alegătorii i-au dat o șansă, cred eu ultima, și-a arătat adevărata față, iar Partidul Liberal ar mai avea viitor, dacă s-ar debarasa de acest Mihai Ghimpu. Ori, cât  încă ura alegătorului nu a devenit cronică, el, Ghimpu, să iasă la televizor și să-și ceară public iertare de la jurnaliști și bloggeri, de la alegătorii săi, pentru că, alături de cei din Partidul Democrat, au tăinuit crima de la Pădurea Domnească. Iar cel mai important lucru, este să renunțe la ambițiile lui sectare, destructive și să voteze candidatura lui Vlad Filat la funcția de Prim-ministru. Nu pentru că mi-ar fi tare drag Filat, ci pentru că noi vrem, mai ales după alegerile din 28 noiembrie 2010, să vedem ce poate face AIE2 pentru Moldova, pentru că Moldova a făcut tot ce a putut pentru PL, PLDM și PD să revină la guvernare.
Pe locul 2 în top l-aș pune pe Vlad Plahotniuc, pentru că s-a implicat prea mult în politică, corupând o mulțime de politicieni. Și-a tras și un avocat foarte bun, pe Vitalie Nagacevschi, iar acesta a acceptat să apere cel mai controversat om din țară. Și-a tras și o sumedenie de procurori, judecători etc. Mai mult de atât, și-a cumpărat și câteva instituții mass-media, care să se îngrijească zi și noapte de imaginea sa „imaculată”.
Pe locul 3 l-aș pune pe Iurie Munteanu de la PCRM, apoi pe Vladimir Voronin, pe Igor Dodon etc.
Unii cred că cel mai sincer politician moldovean din zilele noastre ar fi Sergiu Mocanu. Probabil. Îi suntem recunoscători pentru mulțimea de informații importante pe care le aduce la urechile publicului, însă eu am impresia că acest fost consilier al lui Vladimir Voronin, actual șef al Mișcării Antimafie, luptă nu pentru a face dreptate Republicii Moldova, ci pentru ai face dreptate lui Viorel Țopa. Dar vom vedea pe parcurs pentru ce și pentru cine luptă Sergiu Mocanu. Este greu de avut încredere într-un om cu reputația nu tocmai bună, după ce a fost consilierul lui Voronin.
Obrăznicăturile astea parazitează politicul moldovenesc și sunt foarte nocive pentru Republica Moldova. Însă, pentru că știu să mintă bine alegătorii, nimeresc de fiecare dată în Parlament sau în funcții importante de stat.
În timp ce ei luptă pentru influență și bani, noi luptăm ca să nu murim de foame.


No comments:

Post a Comment