Treburile în Republica Moldova merg din ce în ce mai bine

2 comentarii

Trăim într-o lume alcătuită din jumătăți: din bărbat și femeie, din noapte și zi, din muncă și odihnă, din bine și rău… mai ales din bine și rău. În Republica Moldova însă, unde lucrurile se desfășoară atât de de-a-ndoaselea, este practic imposibil să trasezi hotarul dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, dintre… și… Este dificil să vezi sau să percepi până și cele mai elementare diferențe: dintre un politician și un huligan, dintre un judecător și un jecmănitor, dintre un deputat și un deșucheat etc. Ducându-ți veacul printre atâția indivizi bine pregătiți în a ne suci mințile, riști să devii un om-neom, un om-legumă sau o legumă-om.

Spunând că treburile în Republica Moldova merg din ce în ce mai bine, m-am referit la modul în care văd lucrurile cârmuitorii noștri, nicidecum oamenii simpli. Înecând țara în această criză politică, ei, politicienii, reușesc să ne distragă atenția de la hoțiile lor, de la adevăratele probleme economice care rod pe dinăuntru și pe dinafară cetățeanul de rând.

Se vorbește foarte mult că Plahotniuc este un bandit, că Valeriu Guma ar fi dat în urmărire europeană și internațională și că pe numele lui ar fi deschis un dosar penal în România, că… etc., etc. Dacă este așa, de ce acești indivizi nu sunt lipsiți de imunitate parlamentară?! De ce sunt protejați de lege, când, de fapt, aceștia ar trebui să fie pedepsiți de ea?!

Mai e puțin până la noi alegeri parlamentare, iar acest lucru înseamnă că vor fi puși pe tușă mulți politicieni actuali. Vor reveni grupări revanșarde comuniste și socialiste care, în loc să se preocupe de soarta țării, se vor preocupa de soarta partidelor lor și de anihilarea oponenților politici. Și așa la nesfârșit.

Despre un nou 7 aprilie nu știu dacă va mai putea fi vorba în viitorul apropiat. Cine oare și-ar mai pune viața în pericol?! A lupta pentru bunăstare și democrație în Republica Moldova, înseamnă a te lupta cu morile de vânt. Opinia societății civile deocamdată nu are niciun impact asupra politicului moldovenesc.

Eh…     

„Fluturele alb” la Biblioteca Nicolae Titulescu

2 comentarii

Programul Săptămâna Uşilor Deschise la Biblioteca „Nicolae Titulescu” a culminat cu o frumoasă prezentare de carte. Este vorba de romanul "Fluturele alb" a tânărului autor Nicu Nicolaescu. Ne-au bucurat cu prezenţa nu doar autorul, dar şi scriitorii Vitalie Răileanu şi Dumitru Crudu.
Cartea a fost citită cu interes de către cititorii fideli ai bibliotecii, care au menţionat faptul că romanul "Fluturele alb" al lui Nicu Nicolaescu este prezentată cititorului chiar ca un fluture alb, pe care îl urmăreşti pe fiecare filă, îl admiri, îi savurezi splendoarea, căutând noi orizonturi, dând la o parte paravanul ce ascunde adevărata integritate a lumii şi a vieţii.

 
Toţi au rămas profund impresionaţi de subiectul romanului care este unul autentic şi care reflectă imaginea noilor generaţii lacome de valori materiale şi orbite de frumuseţile apărute, care întruchipează adevăraţii monştri. Autorul reuşeşte să ofere o lecţie de viaţă tuturor cititorilor îndemnându-i să descopere  cealaltă jumătate a lumii integre, imprevizibile.

  Aducem felicitări autorului şi aşteptăm noi lucrări captivante şi intrigante!


„Toate-s vechi și nouă toate”

0 comentarii

Zilele, săptămânile, lunile și anii trec repede; vremurile se schimbă, iar noi… noi rămânem aceiași. Trăim timpuri noi, dar continuăm, totuși, să săvârșim vechile păcate. Bogații, chiar și săracii, nu zăbovesc o clipă în a-și cumpăra haine noi, uitând însă cu desăvârșire de înnoirea lăuntricelor veșminte…

Hristos a Înviat! Noi mai trăim? (2)

2 comentarii

Trăim o singură viață. Doar una. Ne-am dori să trăim mai multe, dar Dumnezeu a decis să ne dea numai una. Una, dar și aceea scurtă. Scurtă și plină de suferință. De suferință și sărăcie. De sărăcie și lacrimi. De lacrimi și eșecuri. De eșecuri și răutate. De răutate și păcat. Mai ales de păcat.
M-am născut fără să-i fi cerut cuiva să mă nască; trăiesc fără să-i cer cuiva să-mi lungească zilele pe acest pământ; voi muri fără să rog pe cineva să-mi ia sufletul. Sunt om, un simplu om și nu pot schimba nimic privitor la existența sau la inexistența mea. Exist și punctum. Am fost, sunt și voi fi pentru că Cineva vrea ca eu să fiu, să trăiesc pe acest pământ. Acel Cineva vrea ca noi toți, cei ce respirăm, mâncăm, gândim – să existăm. Iar prin existența noastră să facem schimbări în lume, în noi înșine. Pentru că schimbarea lumii începe, întâi de toate, de la schimbarea sinelui. Schimbarea acestei lumi ar fi, cred eu, cel mai de preț lucru pe care am putea noi, oamenii, să-l înfăptuim.
Dalai Lama spunea că dimineața, când deschidem ochii, primul lucru la care ar trebui să ne gândim este: „Astăzi sunt norocos – m-am trezit. Sunt viu…”. În timpul vieții avem la dispoziție mii, zeci de mii de dimineți în care să ne bucurăm de trezirea noastră. De câte ori ne-am bucurat? De câte ori i-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a mai dat o zi?
Ne irosim viețile gândindu-ne mai mult la nimicuri. Ce mașină să-mi mai achiziționez? În ce țară să plec în vacanță? La ce film să merg deseară? Etc. În toate acțiunile sau inacțiunile noastre, ne gândim doar la confortul propriei persoane. Nu este un păcat să te gândești la binele tău. Este un păcat să te gândești doar la binele tău.
Ridicați ochii și uitați-vă-n jur. Atâta lume săracă care nu are ce mânca și unde dormi, atâția bolnavi care nu au bani de tratament, atâția oameni disperați care au nevoie de o vorbă bună, de o încurajare… Oamenii ăștia au nevoie de noi. Acești oameni au nevoie de tine. De sprijinul tău. Unde ești tu, creștine, atunci când semenul tău zace-n suferință?
Stai la masa încărcată de bucate, te ghiftuiești cu bunătăți, mai bei din când în când câte un pahar de vin, scoțând printre dinți câte un „Hristos a Înviat!”, și cu asta basta. „Te bucuri” de învierea Lui, deși știi prea bine că vecinul tău moare de foame, neavând pe masă nici măcar o bucată de pască sau un ou roșu. „Te bucuri” de învierea Lui, știind prea bine că vecinul tău este grav bolnav și nu are cine-l mângâia…
Cunosc un băiat care, cu câțiva ani în urmă, fiind crunt bătut de niște tirani în orașul Moscova, s-a întors acasă… în scaunul cu rotile. Vremea trece, iar băiatul despre care vă vorbesc își petrece timpul, viața, în același scaun. În locul lui ar fi putut sta oricine dintre noi. Sau poate, Doamne ferește, vom sta. Anul trecut îmi propusesem să-l vizitez și să-l ajut măcar cu ce pot. Dar lunile zburau una câte una, iar eu încă nu-i trecusem pragul. Într-o seară, fiind în treacăt prin satul său de baștină, am avut ocazia să mă deplasez chiar prin preajma casei sale, dar, pentru că eram prea grăbit, mi-am promis că data viitoare îl voi vizita negreșit. M-am uitat pe prispa casei sale dărăpănate și unicul lucru pe care l-am văzut era… scaunul său cu rotile.
A doua zi am suferit un accident de mașină. Mi-am rupt un picior. Se rupsese ca un vreasc.
Ajută-l pe suferindul din preajma ta, căci mâine ai putea tu însuți să suferi. Și încă ceva, lăsați-L pe Hristos să învieze prin faptele voastre, nu prin vorbele pe care le ziceți an de an de Paști!
Eu mi-am învățat lecția.
Hristos a Înviat, creștine!