Uneori este mai simplu să trădezi, decât să ajuți. Este
mai simplu să închizi ochii și să te prefaci că nu-l vezi pe propriul amic
răpus de greutăți.
Când ajuți, în jurul tău se adună multă lume, lume care
te numește fără ocolișuri Prieten. Și tu, naiv, ajungi să crezi că într-adevăr
ai mulți prieteni și te bucuri că se învârt toți în jurul tău, ca harnicele
albine în jurul unei flori de mai. Dar, oricât de floare ai fi, într-o zi, în
ziua în care cazi, în care îndrăznești să întinzi și tu mâna după ajutor,
zecile de amici dispar și… rămâi singur. Singur de tot.
Dar, uneori, singurătatea este mai utilă decât o gloată
de amici. Ea te face mai puternic. Mai hotărât. Oricât de jos ai cădea, trecând
prin sumbrele tuneluri ale singurătății, reușești să te ridici, să renaști din propria
cenușă, să redevii cel de altădată, acea floare de mai asaltată de roiuri de
albine.
Uneori este mai bine să fii trădat de prieteni, pentru că
numai așa înțelegi cât de buni pot fi dușmanii.