Lui Mihail Formuzal ar trebui să i se retragă cetățenia RM

0 comentarii
Săptămâna trecută am fost în Ucraina de Vest. Mulți dintre locuitorii acelor tărâmuri muntenești nu prea cunosc limba rusă. Iar o parte dintre ei, chiar dacă o cunosc, preferă să răspundă, cu mândrie în voce, în limba ucraineană. I-am admirat! Oamenii de la munte sunt oameni cu demnitate. Atunci mi-am amintit de scursurile noastre din parlament, din guvern, din PCRM, din Găgăuzia, de dodoniști… Indivizi care își vând nu doar limba, ci și părinții, și frații, și pământurile. Tot ele, aceste scursuri, vor renunța și la Semnarea Acordului de Asociere cu UE din a doua jumătate a acestui an, vânzându-ne în întregime Rusiei. Vor reuși să facă ceea ce nu a apucat să facă Voronin – să pună RM pe butuci, s-o dăruiască în întregime Federației Ruse. Victor Ianukovici, marele vânzător al Ucrainei, poate fi identificat în mințile și în inimile fiecărui politician basarabean. Suntem un stat mic, dar cu pușlamale multe. Niște avortoni scârboși. Comportamentul lipsit de bărbăție, de curaj al politicienilor de la Chișinău vizavi de referendumul din Găgăuzia, mi-a confirmat încă o dată temerile că statul nostru este împins intenționat, ca un preș, sub tălpile Rusiei. Victor Stepaniuc a spus în cadrul Cabinetului din Umbră condus de Val Butnaru din 23 ianuarie 2014 de la Jurnal TV că referendumul din Găgăuzia este ilegal. „Găgăuzii sunt bravo dar nu au dreptul.” Iar Mihail Formuzal, Bașcanul UTA Găgăuzia a declarat că „Populația își dorește acest referendum. Acest lucru va contribui la consolidarea statalității RM.” De fapt, Formuzalii noștri încearcă să provoace ura celor câțiva găgăuzi din sudul Republicii Moldova, rusificați până la unul, față de populația majoritară. Ei vor să destabilizeze situația social-politică din țară, ei fac jocul Moscovei, vor să frăgezească stabilitatea de pe pământurile noastre pentru a stopa parcursul european al RM. Găgăuzii dau cu piciorul în bunătatea noastră, lovesc în adevăratul stăpân al acestui ținut. Dacă am avea parte de un președinte al statului cu coloană vertebrală, de un Prim Ministru (Plim Ministlu) curajos, de un președinte al parlamentului brav, ei ar fi cerut din start retragerea cetățeniei RM lui Mihail Formuzal, să nu mai aibă niciun drept în acest stat care îl găzduiește, care îi servește de casă și masă. Să se ducă dracului la Moscova și să nu i se permită revenirea pe aceste pământuri niciodată. Să scăpăm de o lichea care desconsideră și calcă în picioare băștinașii acestui pământ. Dar toți tac, sau dacă vorbesc, o fac ca niște fete sfioase, fricoase, virgine. Unde este demnitatea cetățeanului nostru, care să se comporte ca un adevărat stăpân al acestor pământuri? Care, dacă ar striga o dată, toți veneticii pe care îi găzduim să-și plece capetele și să-și închidă gurile lor spurcate? Să ne respecte, să ne învețe limba, să respecte legile acestui stat etc.

Cât?!

0 comentarii
Se spune că odată, demult-demult, la o răscruce de ceruri s-au întâlnit soarele cu vântul. Uitându-se peste pământ, ei au zărit un omuleț înfofolit într-un cojoc gros ce se mișca încetișor pe o potecuță. Atunci, vântul îi zise soarelui: – Să vedem cine dintre noi este mai puternic, cine dintre noi va da jos cojocul de pe umerii acestui om! – De acord, răspunse soarele zâmbind. Nici nu-și termină bine vorba că vântul se și apucă de suflat din toate puterile, îndoind copacii și culcând iarba la pământ. Omulețul, văzând că nu e de glumit cu suflarea cerului, își îngrămădi mâinile la piept, ținându-și strâns cojocul. – Ei, acum este rândul meu, glăsui soarele. Se uită cu dragoste la omulețul înfofolit și slobozi un mănunchi de raze calde și mângâietoare peste el. – Vai, ce cald s-a făcut, spuse omul, dezbrăcându-se grăbit de cojocul său. În campaniile electorale din 2009 și 2010 actualii guvernanți au furat chipul și căldura soarelui. Ne-au încălzit inimile și urechile cu promisiunile lor. Ne-au câștigat încrederea… Și voturile… Au promis marea cu sarea. Iar noi, poporul, i-am crezut. Mai bine de patru ani s-au scurs de-atunci. Aruncând o privire îndărăt, vedem că în tot acest răstimp am călcat pe un drum presărat cu minciuni, nepăsare și trădare. Am votat o bandă de hoți nenorociți care fură ca-n codru. O haită de lupi flămânzi care nu cred nici în Dumnezeu, nici în satan, ci numai în bani. Amăgindu-ne cu Integrarea Europeană, – slăbiciunea electoratului lor –, fură tot ce le iese în cale. Sunt ca niște lăcuste care au pustiit acest pământ. Iluzii și deziluzii. Nădejde și deznădejde. Uneori aș vrea să fiu nepăsător, să închid ochii să nu văd nimic, să-mi astup urechile să nu aud, să dau timpul înapoi, să mă fac din nou mic, să revin în burta mamei și să mă nasc într-o altă țară, unde nu există atâția huligani, tâlhari și nemernici. Unde oamenii trăiesc în armonie și se bucură de viață. Unde politicienii își dau sufletul pentru cetățenii lor. Am jurat să nu mai cred niciodată în declarațiile politicienilor moldoveni. Pentru că fiecare declarație pe care o fac ei conține o idee, iar în spatele ideilor lor stau interese – interese financiare. Scopul lor este să se îmbogățească. Doar să se îmbogățească. Nu le pasă de lacrimile și de greutățile bătrânilor noștri, nu le pasă de viitorul copiilor acestui pământ, nu le pasă de nimic. Uneori mă întreb cât de îndurător poate fi Dumnezeu cu acești nesimțiți? De ce le-a dat viață? De ce i-a sădit printre noi? De ce nu desface pământul sub picioarele lor să-i înghită adâncurile? Aceste pușlamale nici nu ar trebui lăsate să intre în biserici, nici să fie înmormântate în cimitire, ci aruncate în gunoiști să mănânce ciorile din ele. Cât? Cât să mai răbdăm? Cât să mai îndurăm?