Să nu ne trăim viețile degeaba



Cea mai mare dorință a mea este să nu-mi trăiesc viața în zadar. Nu vreau să-mi trăiesc viața de parcă nu aș fi trăit-o. Nu vreau să trăiesc numai pentru mine. Pentru că ce rost ar avea să trăiesc gândindu-mă doar la propria-mi persoană? Mereu am avut pe masă paharul de apă și bucata de pâine care să-mi aline setea și foamea. Ce altceva mi-ar mai trebui? Cât poate mânca o gură? De câte haine aș avea nevoie să-mi învelesc ființa? De câți bani aș avea nevoie să nu mă mai simt sărac?

Chiar de nu aș avea nimic, oricum m-aș simți de parcă am totul.

 Nu mi-ar trebui milioane ca să mă simt milionar.

Nu aș avea nevoie de soare ca să am o viață luminoasă.

Fericirea mea ar fi să-i știu fericiți pe cei din jurul meu.

Mă uit la chipurile îmbătrânite prea devreme ale părinților și bunicilor noștri, la mâinile lor bătătorite de prea multă muncă, la viețile lor pline de durere și lipsuri și îmi vine să urlu de durere. Îmi vine să rup cămașa de pe mine ca să dau fiecăruia câte o bucățică. Hristos a hrănit mulțimea cu doi pești și cinci pâini, iar eu, cu o singură cămașă, aș vrea să-mbrac mulțimea respectivă.

Sunt la vârsta când încă mai pot face ceva ce m-ar purta departe de calea actuală a zădărniciei. Flămândul, ca să trăiască până mâine, are nevoie anume azi de hrană, bolnavul are nevoie azi de medicamentul salvator… Facerea de bine ține de momentul aici și acum. Pentru săvârșirea binelui, nu trebuie să așteptăm ziua de mâine, deoarece mâine ar putea fi prea târziu pentru unii dintre noi. Târziu atât pentru noi, cei care vrem să facem binele, cât și pentru cei care sunt în așteptarea lui.

No comments:

Post a Comment