De-a lungul timpului am văzut multă lume care,
într-un fel sau altul, își dorește să fie mai bună… Asemenea ei, am și eu
încercări timide de acest fel. Dar mă uit că au trecut mulți ani de când tot
încerc să produc marea schimbare și… să ajung abia acum să constat cu amărăciune
că nu am părăsit încă definitiv acea fază de intenție… Mai dureros este că și
ceilalți alde mine nu se pot lăuda cu progrese semnificative. După îndelungate
încercări ne dăm seama că de partea noastră încă nu stau toate argumentele care
să ne îndreptățească dorința de a ne numi oameni
buni. Mai crunt este că unii oameni, care fără să fi încercat vreodată
să-și înrădăcineze în suflet virtutea bunătății, nu sunt cu nici un inch în
urma noastră.
A crede
în Dumnezeu nu înseamnă neapărat a fi bun.
De ce? Pentru că a crede în Dumnezeu înseamnă întâi
de toate a fi buni cu noi înșine. Ajungem să credem în El nu pentru că ne dorim
cu tot dinadinsul să fim buni cu ceilalți, ci pentru că suntem egoiști. Pentru
că visăm la salvarea propriilor noastre suflete și la viața veșnică. Pentru că
nu vrem să murim și să ajungem în Lumea Întunericului, ci în cea a Luminii.
Motivul primar al credinței noastre este salvarea propriei noastre piei de la
moarte, mai puțin salvarea celorlalți.
Un om bun poate fi până și un ateu. iar răi, nu este
de mirare, se dovedesc a fi adesea chiar mulți copii ai Domnului.
Este o mare bucurie să vezi oameni buni, fie că
aceștia cred sau nu în Dumnezeu. Totuși, nu toți oamenii care sunt buni vor
moșteni viața veșnică. Bunătatea fără credință în Dumnezeu și credința în
Dumnezeu fără bunătate într-un fel sau altul sunt una și aceeași. Atâta timp
cât cei care cred în El mai au o șansă, atunci ceilalți, în pofida bunătății
lor, nu vor moșteni niciodată viața veșnică.
Și
totuși…
Cu siguranță vă întrebați care va fi soarta finală a
credincioșilor care nu sunt oameni buni. Întâi de toate este de menționat
faptul că a crede în Dumnezeu și a nu fi bun cu ceilalți este un act de egoism,
este o încercare naivă de a nu da celorlalți din ceea ce ți-a oferit Dumnezeu.
Înseamnă să primești constant darurile și bunătatea lui Dumnezeu și să le ții
numai pentru tine, să te înfrupți numai tu din ele.
Creștinii care nu dau mulțimii darul lor în dar, nu
știu că acesta se înmulțește anume împărțindu-l cu ceilalți. Pilda biblică a Talanților ar
fi o lecție bună care să determine o schimbare și în sufletul lor.
„Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, şi-a
chemat sclavii şi le-a încredinţat averile lui. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia – doi, iar altuia – unul, fiecăruia
după puterea lui; apoi a plecat. Imediat, cel ce primise cinci talanţi s-a dus şi i-a investit şi a câştigat alţi
cinci. Tot aşa, cel ce primise doi a câştigat şi el alţi
doi. Dar cel ce primise unul s-a dus şi a săpat o groapă
în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său” (Matei 25, 14 - 18).
Să nu ascundem Talantul
Domnului în pământ, ci să-l răspândim mereu printre oameni.
Cât despre noi, cei care
împărțim de ani și ani din Darurile lui și trăim cu gândul că încă nu suntem
BUNI la superlativ, să nu ne resemnăm, pentru că facerea de bine nu are limite.
Să nu tindem spre atingerea acelei limite imaginare a bunătății pentru că ea nu
există. Pentru că bunătatea, asemenea lui Dumnezeu, nu are nici început, nici
sfârșit.
No comments:
Post a Comment